* acesta este un articol pe care l-am folosit la o sesiune a studenților de la FPSE și ideea apare în toate cerințele de evaluare, atât de la noi (UNArte), cât și de la FPSE-CREDIS.
Nota reprezintă ceea ce consideră evaluatorul/profesorul că știi la momentul evaluării. Persoana evaluată are un bagaj de cunoștințe la momentul evaluării, iar peste câteva luni sau câțiva ani aceste cunoștințe pot fi mai bogate, mai sărace sau inexistente.
Studenții de la UNArte studiază Anatomia (osteologie și miologie) timp de două semestre – desen și noțiuni teoretice. În urma acestor cursuri sunt evaluați și notați. Încă din momentul promovării acestor examene ei încep să uite noțiunile teoretice, după zece ani ajungând să mai dispună doar de 10% din noțiunile teoretice învățate. Cât de relevantă este în acest caz nota pe care au luat-o ei la momentul respectiv?!? Dacă nu este exersată, o limbă străină se uită în timp – cât de relevant este faptul că nota cuiva este 10 și conform foii matricole își poate scrie acest lucru în CV dacă după câțiva ani nu mai dispune de cunoștințe nici măcar de nivel A2 la acea limbă?!?
Să luăm cazul evaluării continue. Un profesor poate evalua și nota un elev/student pe o anumită perioadă – un semestru, un an etc. În cele mai multe cazuri elevul/studentul învață pentru toate disciplinele, nu doar pentru una și tot de cele mai multe ori (ei) învață îndeosebi (la) ce le place. Mare parte dintre noțiunile acumulate în școală (preuniversitar și universitar) vor fi uitate dacă nu sunt accesate (cât de cât).
Dacă ne întoarcem puțin la exemplul cu limba străină (unde se poate observa cel mai ușor irelevanța notei), în urma evaluării la liceu, să zicem, o persoană poate fi notată cu 5, apoi acea persoană poate merge mai departe la facultatea de limbi străine și în urma absolvirii acestei facultăți va avea atestat de traducător, cât de relevante sunt notele luate în liceu sau chiar în facultate. Și dacă tot am deschis subiectul, angajatorii nu se uită pe foaia matricolă, pe angajator nu îl interesează dacă viitorului angajat îi apare limba japoneză (e.g.) pe foaia matricolă, pe el interesează dacă vorbește/cunoaște limba.
DV student la arte, anul I, primul curs de limba franceză. Toată lumea se prezintă și spune de cât timp studiază franceza (din ce clasă) – 4, 7, 10 ani – DV – 0 ani, colegii se distrează pe seama lui până începe să vorbească cursiv, impecabil în limba franceză povestind că bunica lui este franțuzoaică, iar el are atestat de traducător și că în școală a studiat germană și engleză.
Exemplele pot continua. După trei ani de germană (în timpul facultății, acum 20 de ani) în acest moment sunt la nivel A2, după două module de limba greacă în prezent sunt tot la nivel A2. După trei module de limba japoneză sunt la nivel A1; spaniolă și italiană am învățat din mediul informal (TV, beletristică, literatură de specialitate etc.) și sunt la nivel B1-B2. Limbile străine franceză (B2-C1) și engleză (C1-C2) sunt singurele studiate în școală și exersate de plăcere și nevoie deopotrivă. Dar toate astea, atunci când le scriu în CV țin cont de nivelul pe care îl am la momentul în care întocmesc CV-ul, nu de ce am făcut eu în copilărie, acum 5 ani sau peste 5 ani.
În anul 5 de facultate am avut nevoie să calculez ceva și profesoara mi-a sugerat să folosesc regula de trei simplă, dar a trebuit să mă și învețe cum. Da, știu, am învățat-o sau ar fi trebuit să o învăț în clasele primare, nu știu ce notă am luat atunci, dar dacă ne gândim unde sunt acum, cred că a fost o notă de trecere. Dar ce relvanță avea nota luată în clasele primare în momentul în care, studentă fiind, nu eram în stare să rezolv o regula de trei simplă?
Evaluarea finală (e.g. evaluările naționale, …), fie ea scrisă sau orală, nu este relevantă, la acest tip de evaluare pot interveni oboseala, emoțiile, stresul, subiectivitatea/obiectivitatea evaluatorului. → Eu pot ști greacă la perfecție, dar nu știu cum se spune râmă/γεωσκοληκας și poate este un text simplu despre grădina mea preferată.
NU EXISTĂ evaluare 100% obiectivă. Evaluatorul poate fi plictisit, obosit, irascibil, indulgent, exigent etc. E.g.: VN – absolvent de liceu, șef de promoție, scrie extraordinar de urât, ilizibil, nici măcar el nu înțelege tot ce a scris. La probele scrise de la bacalaureat evaluatorii îl pot depuncta doar pentru că scrie urât sau pentru că nu înțeleg ce a scris. Evaluarea este obiectivă? Se evaluează cunoștințele acumulate? Nu! Se evaluează lizibilitatea și partea de text care a putut fi înțeleasă de către evaluatori. Pentru a avea succes la examene i-am recomandat să ia lecții de caligrafie, să (re)învețe să scrie lizibil, nu frumos. Eu dacă ar fi trebuit să îl evaluez, l-aș fi depunctat cât puteam de mult doar pentru că m-ar fi enervat că trebuie să pierd timp cu descifrarea scrisului. Știu că nu este corect, dar evaluarea și notarea nu sunt corecte. (Life isn’t fair.)
Există persoane care se pot exprima mai ușor în scris și pot scrie/elabora lucrări pe mai multe pagini și există oameni expeditivi/conciși/laconici/…, la fel cum există persoane care se exprimă mai ușor oral, au talent de povestitori, sunt fermecători etc.; cât de relevantă este evaluarea în aceste cazuri?
Eu țin cursurile de practică pedagogică (1) și (2) la studenții de la licență UNArte. Pentru ei modulul psihopedagogic este back-up, dacă vor eșua în cariera artistică. Ei parcurg nivelul I al modulului de-a lungul celor trei ani de licență, poate trec și de nivelul II în timpul studiilor masterale, după care câțiva ani vor încerca să reușească în cariera artistică. La un moment dat unii dintre ei ajung la catedră și sunt profesori minunați, cât de relevant este că le-am dat eu 5 pentru că s-au achitat de sarcini doar atât cât să ia o notă de trecere? Cât de important este să știe să își pregătească materialele (planificări, proiectări, proiecte), cât contează mijloacele de învățământ și cât felul în care predau sau dacă sunt în stare să transmită informații/cunoștințe relevante.
Este foarte important să te poți autoevalua corect, chiar dacă nu recunoști altora. Da, poate că evaluarea nu se face prin comparație, dar autoevaluare se face prin comparație. Atunci când te autoevaluezi te raportezi la cei cu care concurezi/lucrezi. În acest moment, eu știu exact unde mă situez ca artist, atât din punct de vedere al importanței pe piața artei, cât și din punct de vedere calitativ, la fel cum știu exact că sunt o profesoară extraordinară pentru studenții de la arte care se pregătesc pentru cariera didactică (și nu văd de ce aș da dovadă de falsă modestie). Unii oameni desenează mai încet, alții desenează foarte rapid, unii au nevoie de construcție, alții desenează liber, unii desenează ordonat, alții haotic, unii fac lucrări elaborate, ații foarte simple etc. În condițiile în care o lucrare a lui Jean-Michel Basquiat (artist american contemporan) este vândută la un preț care depășește o lucrare a lui Rembrandt, să zicem, care sunt criteriile de evaluare???
De ce spunem cuiva că este talentat? Ce înseamnă talent? Și la ce folosește?
Toți oamenii pot fi artiști, nu contează absolut deloc talentul, atunci când cazi în propria admirație talentul te poate doar încurca. „Eu consider că sunt super-talentat/genial (autovevaluare) și profesorul își permite să îmi dea 6 sau 7 → concluzia: are ceva cu mine sau e varză, nu e în stare să vadă cât de talentat sunt”.
Toți oamenii pot învăța dacă vor și când vor fără să țină cont de notă sau împotriva ei. Una dintre colegele mele îmi reproșa că nu înțelege ce vreau să spun cu această afirmație. Motivația unui om pentru a învăța ține de personalitate, de ambiție etc. Mie dacă mi se spune că nu pot să fac ceva, că nu voi reuși, că nu sunt suficient de … mi se trezește brusc motivația/ambiția (în cazul meu sunt la pachet), un alt copil poate fi doborât de astfel de cuvinte. (Profesorul meu de arte din liceu nu m-a întrebat la sfârșitul clasei a XII-a ce vreau să fac la lucrarea de final – atestat – și când am văzut ca sunt singura pe care nu o întreabă am întrebat de ce, iar răspunsul a fost „Pentru că știu. Tu vei face natură statică”, așa era și așa aș fi făcut dacă nu mi-ar fi lansat această provocare, dar în acel moment am zis că vreau să fac ceea ce uram mai mult și la care nu s-ar fi așteptat – compoziție cu personaje.) Unii copii sunt motivați de criticile de orice fel (constructive sau nu) și se ambiționează să demonstreze, alții sunt demotivați.
După cum spuneam, evaluarea și notarea nu sunt corecte, oricât de mult și-ar dori profesorul. Este ca atunci când un părinte cu mai mulți copii spune că îi iubește pe toți la fel, asta vrea și încearcă să nu facă diferențieri, dar și eu și fratele meu știm că mama pe mine mă iubește mai mult. Atunci când notează profesorul/profesoara este influențat/ă de povestea din spatele copilului evaluat, de simpatii/antipatii, este impresionat de efortul / dorința / seriozitatea / etc. demonstrate de elev/student în realizarea sarcinilor. De-a lungul timpului au fost profesori care mi-au oferit note mai mari decât meritam. Au fost profesori care la studiile masterale absolvite recent, m-au întrebat dacă vreau 10, dacă vreau să vin la mărire, gândindu-se că poate sunt la taxă și vreau să trec la buget.
În zilele noastre nu mai este important doar ceea ce știi, ci și care sunt implicațiile. Dacă un profesor trebuie să aleagă un student care merită bursă de studiu în străinătate (e.g.), el va analiza toate informațiile pe care le deține: dacă studentul este serios, dacă este de încredere, dacă își poate permite să facă acest efort financiar, dacă îi permite situația familială etc. În fiecare an la UNArte sunt propuși pentru bursele de final studenții cu cele mai interesante propuneri pentru lucrările de diplomă. Într-unul din anii în care am avut de făcut o astfel de alegere, am avut de ales între două studente ale căror lucrări se situau la nivelul cel mai bun și balanța a înclinat nu spre cea ale cărei lucrări ar fi avut mai multe șanse de câștig, ci în favoarea celei „cuminți”, a celei care a fost mai prezentă de-a lungul timpului, și-a terminat lucrările la timp, a fost conștiincioasă, spre deosebire de cealaltă care și-a terminat lucrările în timp ce aranjam expoziția. Ce am evaluat? – seriozitatea (reliability).
Deoarece fiecare profesor are propriul sistem de evaluare și notare, elevii/studenții se pot simți nedreptățiți. Dacă eu sunt o tocilară și am făcut totul perfect, zic eu, mă simt nedreptățită dacă nu iau nota10. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le face un profesor este că nu își argumentează nota (nu oferă feedback sau nu spune clar care sunt cerințele, care este sistemul de notare etc.), motiv pentru care elevii/studenții nu știu să primească critici constructive. Am luat 10 dar de ce? Poate mie nu mi se pare că meritam, eu știu că am făcut o treabă de mântuială. Sau, nu am luat 10, dar eu știu că am făcut tot ceea ce cred că puteam.
Nedreptățiți se simt și cei care copiază și iau note mai mici decât cei de la care au copiat sau, mai rău, cei care iau note mai mici decât cei pe care i-au lăsat să copieze de la ei. Nedreptățiți/persecutați se simt și cei care iau note mici, în zilele noastre 7 este considerată o notă mică.
În acest moment pare că nota este mult mai importantă decât ceea ce știi, decât meritul, în acest moment pare că primează motivația extrinsecă. În acest moment oamenii nu mai învață pentru că le place, învață dacă este profitabil și dacă efortul nu a fost în van, dacă timpul nu a fost pierdut.
Nu le spune nimeni candidaților, studenților, absolvenților că nu vor putea trăi din pictură, că poate vor ajunge fotografi de nunți, animatori etc. – la arte; lăutari/muzicanți la nunți/petreceri/restaurante – la conservator; actori de duzină – UNATC etc. Dar asta nu se întâmplă numai la domeniile vocaționale, numeroși absolvenți de drept sunt asistent manageri, agenți de vânzări etc. Și nu le spune (aproape) nimeni că ăsta nu este un lucru rău, că important este să faci ceea ce îți place și îți aduce satisfacții, că viața e lungă și că dacă nu faci ceea ce îți place acumulezi frustrări pe care le verși asupra celor din jur.
CURIOZITĂȚI:
– de ce vă interesează ce notă luați?
– de ce vreți să luați 10, chiar atunci când știți că nu îl meritați?
– vă simțiți nedreptățiți atunci când luați o notă mai mică (cu cel puțin 2 puncte) decât un coleg de la care ați copiat?
– este mai importantă nota sau este mai important cât știți atunci când sunteți notați?
– credeți că nota va conta vreodată la ceva clar? (dacă da, la ce?)
– care este diferența dintre evaluare și notare?
– cât de relevantă credeți că este / va fi peste 10 ani nota pe care o luați acum la oricare dintre discipline?
– mai aveți vreo altă scuză, în afară de scuza trecerii de la buget la taxă, pentru care să vreți să primiți note mari?
– care este cea mai mică notă mare?
– care credeți că sunt cele mai importante calități și defecte ale dumneavoastră? – pe o foaie separată, pe care să o ia ei.