Din când în când, în timpul carierei, te îndoiești că ai făcut alegerea potrivită. În cariera unui profesor asta nu se întâmplă din cauza birocrației sau din cauza salariului, pentru profesorii implicați această îndoială apare din cauza elevilor/studenților/cursanților, din cauza conducerii și din cauza părinților, în cazul învățământului preuniversitar.
Să o luăm pe rând.
Una dintre absolventele modulului psihopedagogic mi-a reproșat, când a ajuns la catedră, că nu le-am spus totul, că nu am insistat asupra aspectelor negative legate de relația cu elevii adolescenți – dezinteres, aroganță, agresivitate, contestare etc. Aceleași aspecte negative se regăsesc uneori și în relația cu colegii profesori, cu conducerea unităților de învățământ, cu metodiștii, cu inspectorii și chiar cu părinții.
Viața unui profesor nu este una roz, cei care își aleg această meserie ar trebui să știe asta de la început. Uneori aceia care își aleg această meserie se gândesc că vor avea vacanțe, că vacanța mare durează 3 luni, nimic mai neadevărat. Vacanța mare durează aproximativ 1 lună pentru un profesor. După sfârșitul anului școlar (≈ 15 iunie) profesorii sunt implicați în organizarea/desfășurarea evaluărilor naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a și bacalaureat, evaluări care se termină în jurul datei de 10 iulie și atunci profesorii ar putea să își ia o pauză până la jumătatea lunii august când se desfășoară a doua sesiune de examene de bacalaureat. Mulți profesori merg la școală și în perioada vacanțelor pentru diverse activități – organizare, cercetare, elaborare materiale pentru activitățile de predare etc. (Aici vorbim doar despre profesorii care nu au și alte responsabilități – diriginți, responsabili cu diverse însărcinări, conducere etc.) Data oficială până la care își pot lua profesorii concedii, în perioada de vară, este 1 septembrie.
Dacă angajații din alte domenii pot pleca în concediu de odihnă în orice perioadă a anului, un profesor este condiționat de vacanțe. Conform articolului 267 alin. (1) din Legea Educației 1/2011, cu modificările și completările ulterioare „Cadrele didactice beneficiază de concediu anual cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare; (…)”, acest articol se referă la cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Conform articolului 304 alin. (13) lit. (a) din Legea Educației 1/2011, cu modificările și completările ulterioare „concediul anual cu plată, în perioada vacanţelor universitare, cu o durată de cel puţin 40 de zile lucrătoare; (…)” acest articol se referă la cadrele didactice din învățământul universitar.
Începând cu 1 septembrie profesorii revin la școli și încep să lucreze la orare. „Profanii”, și chiar unii profesori neimplicați în acest proces, consideră că aceste orare sunt simplu de făcut și nu înțeleg ce este așa de greu și de ce durează atât de mult. Explicație rapidă: Într-o școală există profesori titulari, dintre care unii își desfășoară activitatea într-o singură școală, iar alții (specializările Educație plastică; Educație muzicală etc.), din cauza numărului insuficient de ore pentru acoperirea unei norme didactice – 18, își desfășoară activitatea în mai multe școli. Într-o școală există și cadre didactice ne-titulare – suplinitori calificați sau necalificați, dintre care unii își desfășoară activitatea într-o singură școală, iar alții (specializările Educație plastică; Educație muzicală etc.), din cauza numărului insuficient de ore pentru acoperirea unei norme didactice – 18, își desfășoară activitatea în mai multe școli. (Există specializări – Educație plastică; Educație muzicală etc. – cu un număr mic de ore în planurile de învățământ, care , de multe ori, nu își pot acoperi numărul de ore necesar unei norme didactice – 18 ore, într-o singură școală, acesta fiind unul dintre motivele pentru care posturile nu sunt titularizabile – dar despre asta, într-un alt episod 😊.) În orar sunt dificil de organizat orele profesorilor care predau în mai multe școli, deoarece trebuie să se țină cont și de zilele și intervalele orare când aceștia predau în alte părți, ca să vorbim doar de motivele obiective. (Există profesori care sunt mai „importanți” și au zile preferate, clase preferate, săli preferate etc.)
Poate unora 18 ore pe săptămână nu li se pare mult, în perioada în care am predat în învățământul preuniversitar, atunci când ajungeam acasă îmi doream să fie liniște, să nu se audă nimic, să nu interacționez cu nimeni. Zgomotul, zumzetul, agitația, încărcătura emoțională inevitabilă etc. din școală sunt obositoare, sunt epuizante pentru cei mai mulți dintre noi. Există însă și supraoameni, oameni care nu greșesc, care nu se implică emoțional care sunt „de fier”, dar pentru oamenii obișnuiți fără pretenții de supraoameni, timpul petrecut la școală, chiar dacă plăcut, poate fi și este de cele mai multe ori foarte obositor. Vă rog să nu uitați că și profesorii sunt oameni și că pot să greșească. Vă rog să nu uitați că se poate învăța din greșeli. Vă rog să nu uitați asta atunci când considerați că un elev/student a greșit.
La început vorbeam despre faptul că un profesor nu este atât de afectat de birocrație sau de salariu, asta din cauză că foarte mulți profesori își descarcă de pe internet documentele necesare pentru dosarul oricărui profesor (planificări calendaristice; proiectarea unităților de învățare; proiecte de activitate etc.) și doar modifică numele, școala și anul școlar. Cât privește salariul, aici există mai multe abordări, există profesori care consideră că salariul este prea mic și de aceea ei nu merită să depună prea mare efort „pentru banii ăia”, există profesori care consideră că nu merită mai mult și profesori pe care nu îi interesează banii din diverse motive: meditații – la disciplinele „importante”; nu sunt dependenți de salariul lor – partenerii de viață câștigă mai bine; nu pentru bani și-au ales această meserie – „idealiștii”, aceia care au ales să fie profesori pentru că „vor să schimbe ceva” etc.
Profesorii care au ales această meserie
Cei care se înscriu la modul psihopedagogic, nivelul I, o fac din diferite motive: cei care frecventează aceste cursuri pe perioada licenței, pentru care profesia didactică este „back-up” de cele mai multe ori sau compromis până ajung acolo unde doresc – artist sau mare artist (în cazul facultăților cu profil vocațional artistic); și cei care frecventează aceste cursuri după terminarea facultății când consideră nu au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit și trebuie să se întrețină cumva „și ce meserie mai ușoară cu 3 luni de vacanță” mai găsești, care să fie și plătită; sau, sunt deja angajați în învățământ și au nevoie de această calificare pentru a fi mai bine plătiți și pentru a se putea, eventual, titulariza. (…) Pentru aceștia frustrările și îndoiala că nu au ales ce trebuie sunt legate de motivele greșite pentru care au ales această meserie.
Studenții care urmează modulul psihopedagogic la câțiva ani după terminarea facultății par că vin, uneori, cu atitudinea „eu știu mai bine, am venit aici doar pentru diplomă, așa că, hai, prestați!, hai, că mă grăbesc”, aceștia vor să demonstreze câte știu și cât desconsideră acest program de formare și profesorii care predau în cadrul acestui program. Se încăpățânează să spună că nu au ce învăța și nici de la cine și, ce este mai rău, se încăpățânează uneori chiar să nu învețe.
Printre cei care frecventează cursurile modulului psihopedagogic se întâlnește și o „specie”, destul de rară, a celor care își doresc să fie profesori, își doresc să schimbe ceva, își doresc să fie mai buni decât profesorii pe care i-au avut sau să transmită și ei mai departe din cunoștințele pe care le-au primit de la profesorii lor. Pentru aceștia frustrările și îndoiala că nu trebuia să fi ales această meserie este legată de acest idealism. Atunci când îți dorești să faci bine un lucru sau să faci un lucru bun (de multe ori se confundă) și oamenii cu care interacționezi nu răspund cum ți-ai imaginat, cum te așteptai, atunci te întrebi de ce faci ceea ce faci, dacă merită efortul. Așa cum spuneam la început, oamenii pot fi sau pot părea dezinteresați, aroganți, agresivi, contestatari etc., pentru că și ei vin cu frustrările și îndoielile lor, iar acestea au legătură doar cu ei, sunt „răi” pentru că suferă și pentru că ei suferă toată lumea trebuie să sufere. Adolescența (fie ea și întârziată) este cea mai traumatizantă perioadă din viața unui om – „nimeni nu mă iubește”; „nimeni nu mă înțelege”; „toată lumea are ceva împotriva mea” etc. De multe ori profesorii încearcă să nu se lase antrenați în astfel de jocuri, dar adolescenții sunt insistenți și nu se lasă până nu distrug barierele ridicate de către profesor.
Un alt moment este acela în care părinții pot fi sau pot părea dezinteresați, aroganți, agresivi, contestatari etc. din aceleași motive precum copiii lor, frustrare și îndoială. Reproșurile pe care le aduc sunt în legătură cu ei, dar nu se pot „autopedepsi”, așa că își varsă năduful asupra cui nimeresc. (Este greu să fii și părinte, mai ales în perioada adolescentină a copilului tău.) Ca profesor, una dintre cele mai mari greșeli este să te implici emoțional în relația cu elevii și să intervii în relația lor cu părinții, părinții (pe bună dreptate) te vor informa că aceia sunt copiii lor, nu ai tăi și dacă nu ai copii te vor informa și că nu ai habar despre ce vorbești. (Fiecare părinte își poate bate joc de copilul său după cum dorește, fiindcă toți părinții doresc binele copiilor lor – fie că se vede, fie că nu. Scriitorul polonez Stanisław Jerzy Lec spunea: „Toți vă vor binele, nu vi-l lăsați luat.”)
Uneori profesorii se lasă impresionați de poveștile copiilor/studenților și vor să-i ajute, să fie „prieteni”, dar copii/studenții au deja prieteni, ei vor doar să manipuleze (conștient sau inconștient), să-și facă aliați care să le susțină cauzele. (Trebuie să vă spun că după încheierea studiilor probabilitatea să aveți vreo relație/legătură cu foștii elevi/studenți este foarte mică, de foarte multe ori nu vă veți mai vedea niciodată, pe foarte mulți îi veți uita complet, în cazul în care îi reținuseți.) Acești elevi/studenți nu vor ezita nici o clipă să se întoarcă împotriva dumneavoastră pentru a se apăra pe ei. Atunci când se întâmplă acest lucru este doar vina dumneavoastră că v-ați lăsat manipulați. Relația cu elevii/studenții trebuie să fie cât de poate de bună, dar trebuie să existe limite. Dumneavoastră sunteți acolo să predați, să îi învățați cât mai multe (doar din domeniul în care aveți expertiză), nu sunteți acolo pentru a le înlocui prietenii sau părinții. Acest lucru este valabil și în relația cu colegii, nu sunteți angajați să fiți prieteni cu colegii.
Un alt lucru important pe care mi se pare că ar trebui să îl știți este că și atunci când le predați îi veți reține doar pe aceia care sunt „răi”, pe aceia care sunt „foarte buni”, „speciali” sau care au ceva care vă atrage atenția (fața; zâmbetul; un nume deosebit; o poveste interesantă etc.), ceilalți vă vor fi necunoscuți chiar și atunci când sunteți în contact cu ei. Nu trebuie să vă îngrijoreze faptul că nu îi veți reține pe toți, în codițiile în care veți preda 18 ore pe săptămână, asta înseamnă 18 clase a cel puțin 20 de copii/elevi, asta înseamnă cel puțin 360 de copii/elevi pe an, unii dintre ei noi. Copii/elevii/studenții pe care nu îi veți reține ar avea și ei nevoie de atenție, dar nu știu cum să o ceară și uneori acumulează frustrări pe care le fac cunoscute cu violență atunci când răbufnesc. În mediul urban de obicei clasele au cel puțin 30 de elevi, astaînseamnă 540 de elevi în total, asta în cazul în care profesorul ia contact cu doar 18 clase, în cazul în care predă și la liceu, acolo are și clase la care predă o dată la două săptămâni, asta însemnând că lua contact cu mai mulți elevi, va avea multe clase pentru a-și acoperi norma. Un profesor care predă la liceu cu multe clase poate preda mai mult de 18 ore și uneori poate ajunge să predea la peste 30 de clase dacă dorește.
Un alt moment în care te îndoiești că ai făcut alegerea potrivită este acela în care îți dai seama că ești diferit de colegii profesori, că vrei mai mult, că vrei să te implici mai mult, că ești tratat cu dispreț/desconsiderare, pentru că disciplina pe care o predai nu este una „importantă” etc.
Un alt moment este și acela în care conducerea școlii abuzează de puterea pe care o are pentru a te încărca cu sarcini, potrivite sau nepotrivite, fără a ține cont de timpul liber sau de faptul că un profesor poate preda la mai multe școli și fiecare dintre directori dorește ca profesorul de Educație plastică să se implice în tot felul de activități neremunerate. Exemple de astfel de activități: supraveghere la olimpiade; revista școlii; pavoazarea școlii; organizarea unor expoziții în școală sau în afara ei; participarea la concursuri (la care copiii nu vor să participe deoarece nu primesc niciodată nimic și nu primesc nici lucrările înapoi) etc. Poate că nu vi se pare mult, dacă este vorba doar despre o școală, dar atunci când este vorba de mai multe școli, atunci lucrurile se schimbă. (Gândiți-vă că profesorul de limba română are 4-5 ore alocate în planul cadru, asta însemnând că lucrează cu maximum 5 clase pentru a-și acoperi cele 18 ore.)
Nu trebuie să uităm că există multe variante de bullying: elev-elev; profesor-elev; elev-profesor; profesor-profesor; director profesor etc.
Acești factori disturbatori există în fiecare serie (an școlar/universitar), în câte cel puțin un exemplar. De cele mai multe ori profesorii încearcă să găsească o cale de comunicare, dar oamenii, în general nu pot fi abătuți de la scopul lor.
Povești
Absolventa despre care vorbeam la început, cea de la care am pornit discuția, a predat la un liceu „bun” și a fost foarte suprinsă de faptul că adolescenții erau dezinteresați, aroganți, agresivi, contestatari etc.
Am avut o studentă care a nimerit în „Rai”, o școală minunată cu copii minunați care răspundeau sarcinilor de lucru, cu directori susținători … toate astea s-au năruit într-o zi când directorii s-au schimbat, relația cu o parte dintre copii s-a stricat, responsabilitățile s-au înmulțit …
O altă absolventă nu s-a putut înscrie la concursul de titularizare pentru că directorul și secretara de la școala unde preda nu i-au semnat hârtiile în timp util.
Unul dintre absolvenți, care preda la mai multe școli, a fost evaluat cu „Bine” la una dintre școli pentru că nu s-a putut implica mai mult, iar când a contestat această decizie i s-a spus că „poate” va fi evaluat cu „Foarte bine” anul următor.
Un profesor de Arte are o normă întreagă (18 ore) la școala la care este titular, mai are câteva ore la o altă școală, merge în inspecții pentru că este profesor metodist grad I și lucrează și în particular. Acesta este un exemplu întâlnit destul de des la profesorii care au gradul I.
…
De-a lungul timpului am auzit nenumărate astfel de povești.
Le mulțumesc foarte mult studenților care m-au determinat să fac publice aceste gânduri.